Dovleacul de (după) Halloween

La aproape două săptămâni de la Halloween, această sărbătoare de import care prinde din ce în ce mai multe rădăcini în România, Agenţia Naţională de Administrare a publicat Ordinul prin care se organele de control fiscal pot stabili prin estimare baza de impozitare.
Actul legislativ deşi are o aplicare mult mai largă, are legătură în principal cu reglemetarea privind impozitarea averilor nejustificate. Subiectul a mai fost pus pe tapet în urmă cu ceva vreme, atunci când în Codul de Procedură Fiscală au fost introduse prevederi referitoare la acest subiect. Reguli de import, ca şi sărbătoarea cu dovlecii rânjiţi şi găunoşi, dar "adaptate" realităţilor româneşti.

Din păcate, aşa cum dovlecii de halloween sfârşesc în gunoi sau (în cel mai fericit caz) transformaţi în plăcintă, tot asa normele legale cu pricina riscă să fie aruncate la tomberonul fiscalităţii.

 

 De ce asta? Păi să detaliem:

Reglementările respective spun în principiu că fiscul îi solicită contribuabilului care afişează o anumită avere, să jusitifice provenienţa acesteia. În condiţiile în care acesta nu este în măsură să demonstreze cu documente provenienţa banilor (venituri, împrumuturi, moşteniri, cadouri, etc) diferenţa nejustificată va fi impozitată cu 16%, în măsura în care aceasta este mai mare de 50.000 lei. Moment în care contribuabilul nostru, dacă e mai slab de înger, va păţi precum doamna din caricatura alăturată.

Toate bune şi frumoase, dar ce va face inspectorul fiscal în cazul în care contribuabilul nu se va speria şi îi va răspunde senin că are sumele respective din trafic de ţigări făcut undeva pe la începutul anilor '90. Mai clar spus, dintr-o faptă de evaziune fiscală care acum s-a prescris. Inspectorul respectiv va fi deci legat de mâini şi de picioare şi se va întoarce la birou cu tolba goală, aşa cum a venit.

Vorbim practic de matematică elementară: A + B = C, unde A este averea pe care cineva o are înainte de începerea termenului de prescripţie a faptelor ilicite, B este averea acumulată în acest timp, iar C averea actuală.
Organul fiscal poate identifica C-ul şi va impozita B-ul atâta vreme cât contribuabilul nu poate justifica provenienţa acestuia. Nu se va putea atinge însă niciodată de A, întrucât acesta este sub protecţia termenului de prescripţie.

Avem deci de-a face cu o reglementare foarte frumoasă dar total inaplicabila...

Există totuşi o soluţie la această problemă? Există, dar este una foarete delicată: amnistia fiscală. Fiscul ar trebui să îi invite pe toţi cei care se simt "cu musca pe căciulă" să completeze un document în care să declare pe propria răspundere valoarea celor 3 elemente din egalitatea de mai sus: A, B şi C. E clar, veniturile obţinute ilicit până acum, vor scăpa de impozitare (de asta se cheamă şi amnistie, nu?). Dar avem un punct de plecare, iar pe viitor inspectorii fiscali nu vor mai trebui să rezolve ecuaţii cu două necunoscute. Iar dacă situaţia va fi ţinută sub control, nu se va mai ajunge ca un contribuabil să ţină ascună o avere pe perioada de prescripţie a infracţiunii şi să o afişeze doar ulterior.

Desigur, amnistia fiscală presupune o discuţie lungă, de moralitate, etică şi echitate fiscală, care implică o decizie politică şi are dedesubturi mult mai complexe, pe care nu mi-am propus să le dezvolt aici. Fără o astfel de abordare reglementarea de impozitare a averilor nejustificate va rămâne însă precum un dovleac de Halloween: frumoasă, strălucitooare dar care nu prea sperie pe nimeni.

Americanii, noua criză și fiscalitatea din Romania

Am revăzut in week-end pe youtube câteva fragmente din filmul-capodoperă ”Balanța” făcut de Lucian Pintilie în 1992. Și m-a frapat o secvență cu un dialog între primar (Victor Rebengiuc) și preot (Dorel Vișan).
Vă las să o savurați, înainte de a trece mai departe:

Sună cunoscut și actual? Desigur, cu mici modificări, pe ici pe colo, prin părțile esențiale.
Bine, veți spune, și ce legătură are asta cu fiscalitatea din România? Păi are, pentru că dacă noul val de criză care vine tot din America va potopi din nou plaiurile mioritice, scăparea va trebui să vină din ”strângerea șurubului fiscal”. Și de aici întrebarea: cum vor reacționa (dacă vor reacționa) guvernanții noștri dacă lucrurile o vor lua razna? La fel ca în 2009 când și-au dat cu stângu'n dreptu' introducând impozite cu caracter feudal de genul impozitului minim care n-au făcut decât să încurajeze evaziunea? Suntem oare noi mai cu moț decăt americanii?

Evaziunea... Am citit de curând un articol despre evaziunea fiscală scris de economistul american James Surowiecki și am încercat să extrapolez ideile la realitatea românască. Este știut faptul că evaziunea are, pe lângă componenta legală, un puternic caracter social. Contribuabilii nu plătesc impozitele doar de teama de a nu fi sancționați ci și pentru că ei sunt parte dintr-un contract social: eu plătesc impozite pentru că am datoria morală de a-i ajuta indirect și pe cei mai puțin norocoși dar și pentru că vreau să trăiesc într-o societate cu un standard înalt de civilizație, standard care se întreține și din banii plătiți de mine.

Acest lucru se întâmplă însă atâta vreme cât sunt îndeplinite cumulativ două condiții:
- fiecare plătitor de impozite respectă acest contract nescris, înțelegând că dacă el trișează, povara fiscală va apăsa mai greu pe umerii celorlalți
și
- contribuabilul are certitudinea că banii plătiți ca impozit nu se duc într-o ”gaură neagră” ci îi ajută pe cei sărmani sau se întorc direct sau indirect la el prin bunurile și serviciile pe care statul le pune la dispoziția societății.

Din păcate, în România nici una dintre aceste două condiții nu este respectată, ceea ce mă face să cred că procesul de revenire va fi unul lung și dureros. Iar această revenire nu va putea fi făcută ”prin noi înșine” ci se va întâmpla la momentul în care cei mari și bogați care în 2007 ne-au permis să stăm la (pardon lângă) masa lor, se vor fi înfruptat îndeajuns și se vor gândi să ne arunce și nouă câte ceva. (Îndrăznesc chiar să afirm că toată această criză va dura 7 (șapte) ani, deci nu vom reveni la vremurile bune mai devreme de 2015!)

E o realitate crudă care nu va dispărea decât atunci când vom înceta să mai spunem ”nu vreau să plătesc impozite pentru că nici ceilalți nu o fac” și atunci când cei care ne conduc se vor gândi cu adevărat la binele comun nu doar la buzunarele și conturile lor personale.

Mesajul potrivit de încheiere l-am găsit tot în ”Balanța” fiind astăzi, mai actual ca niciodată și care dincolo de nota hazlie conține un adevăr de neclintit: numai prin muncă vom putea să ieșim din fundătura în care  suntem, aici nefiind un loc unde se învârt marile finanțe ale lumii (cum ar fi Londra sau Luxemburg-ul) care ne-ar permite să traim doar din mașinațiuni financiare. E nevoie ca fiecare dintre noi să lase văicăreala, să se apuce să facă ceea ce știe să facă mai bine și să încercăm să ne facem un trai mai bun fără să îi mai așteptăm pe alții să ne ajute.

Succes!

Despre stabilitate din perspectiva unui consultant fiscal

M-am gandit de doua ori inainte sa pun titlul acestei postari. Prima oara mi-a venit in minte formula "Cum isi bate joc Guvernul de contribuabili si de consultantii fiscali dintr-un foc?" Mi-am zis insa ca e un titlu agresiv si demn de o revista de scandal. Asa ca am modificat radical titlul, chiar cu riscul de a nu fi bagat in seama.

Dar sa trec la subiect: in Monitorul Oficial publicat luni, 11 aprilie 2011 intr-o Ordonanta de Urgenta a Guvernului (nr. 35, ca sa fiu cat mai clar) avand un titlu banal "Ordonanta pentru stabilirea unor măsuri în domeniul realizării programelor de interes public sau social, al îndeplinirii obligațiilor fiscale și al funcționării optime a instituțiilor statului, precum și pentru aplicarea unitară a dispozițiilor legale" Guvernul ne rezerva o surpriza cu gust dulce-amarui: se elimina obligatia de certificare a declaratiilor de impozit pe profit de catre un consultant fiscal!

Foarte bine, s-ar putea spune la prima vedere, o birocratie in minus, nu mai sunt obligati contribuabilii la un cost suplimentar pentru o formalitate inutila. As fi 100% de acord cu aceasta opinie, desi aceasta ar inseamna pentru mine ceva venituri in minus dar cu o conditie: sa fi citit aceasta mirobolanta Ordonanta intr-un Monitor Oficial din luna Decembrie 2010 sau chiar Ianuarie 2011.

Insa, onor-guvernantii nostri decid sa ne traga o palma atat noua, consultantilor cat si contribuabililor constiinciosi si celor aflati in dificultate.

Sa ma explic:

- Minunata Ordonanta vine cu 2 saptamani inainte de termenul de depunere a declaratiilor. Moment in care noi consultantii, am semnat deja contractele de certificare cu clientii, am facut cea mai mare parte din munca de certificare, urmand ca in saptamanile urmatoare sa emitem rapoartele si facturile. Moment in care Guvernul ne lasa fara obiectul muncii... Asta e,nu vom muri din asta, dar nu numai noi suferim.

- Contribuabilii constiinciosi s-au luptat si au depus declaratiile fiscale pe 25 februarie, asa cum prevede Codul Fiscal. Data la care certificarea era obligatorie iar banii au fost platiti consultantului pentru certificare.

- Contribuabilii care au inregistrat pierdere fiscala la 30 Septembrie 2010 trebuiau sa plateasca impozitul minim si sa depuna o declaratie partiala pentru perioada 01 Ianuarie - 30 Septembrie, cu termen 25 februarie. Care iarasi, trebuia certificata.

- In schimb, contribuabilii care au lasat totul pe ultima suta de metri, urmand sa faca certificarea in ultimele doua saptamani sunt marii castigatori ai noii Ordonante.

Dupa actul normativ care reglementa rescadentarea datoriilor fiscale ale rau-platnicilor, iata o noua palma data contribuabililor cinstiti. Sa fie asta o invitatie la nepasare si ignorarea obligatiilor fiscale?

Bravos Natiune, halal sa-ti fie!

Mult trâmbițata certificare a declarațiilor fiscale anuale este scăpată de sub controlul Finanțelor

S-a scris și s-a vorbit foarte mult în acest început de an despre obligația, introdusă pentru prima oară în 2010, de certificare de către un consultant fiscal a declarațiilor fiscale anuale ale firmelor care nu au obligația să își auditeze situațiile financiare conform legislației românești.

Deși au fost discuții de suspendare / amânare a introducerii acestei obligații, până la urmă ea a rămas în vigoare iar firmele în cauză au avut ca termen limită de depunere a acestor declarații data de 26 aprilie. De menționat de asemenea faptul că au fost emise norme de certificare de către Camera Consultanților Fiscali, evident, pe ultima sută de metri.

La momentul depunerii declarațiilor avem însă parte de o surpriză: nu există nici un fel de coordonare între autoritățile fiscale cu privire la modul în care este gestionată această problemă, astfel:

- Unele autorități fiscale primesc declarațiile chiar dacă nu sunt certificate de un consultant fiscal (menționez că legislația nu prevede o sancțiune clară în acest caz);
- Alte autorități fiscale primesc declarațiile certificate împreună cu notele de certificare emise de consultanții fiscali;
- Altele primesc doar declarațiile certificate dar nu primesc notele de certificare, îndrumând contribuabilii să le depună la Camera Consultanților Fiscali.
…și exemplele ar putea continua.

Încă o dovadă că lucrurile se fac la voia întâmplării, nu știe stânga ce face dreapta, iar modul de gestionare al acestei situații nu face decât să alimenteze speculațiile conform cărora noua obligație legală nu ar aduce nici o valoare adăugată pentru plătitorii de impozit sau pentru autoritățile fiscale ci ar fi doar un mijloc prin care micile birouri de consultanță fiscală își mai îmbunătățesc nivelul cifrei de afaceri într-o perioadă în care economia scârțăie din toate încheieturile!

Iar concluzia care se poate trage este că degeaba trage mediul de afaceri semnale de alarmă cum că la Finanțe e nevoie de o viziune, de o strategie pe termen mediu și lung și de trasarea unor linii directoare! Totul se face în continuare pe genunchi, în ultima secundă…

Impozitul pe inflatie - ati simtit cand l-ati platit?

Motto
"Taxatorul se oprise în fata lui, asteptând, si Gavrilescu începu sa se caute prin buzunare.
— Dupa miezul noptii o sa putem respira, se adresa el taxa­torului. Ce zi lunga! adauga putin nervos, nereusind sa-si gaseasca portmoneul. Câte peripetii! Ah! În sfârsit, exclama el si deschise repede portmoneul.
— Asta nu mai merge, spuse taxatorul înapoindu-i bancnota. O schimbati la Banca.
— Dar ce are? întreba Gavrilescu, învârtind mirat bancnota între degete.
— S-a scos din circulatie acum un an. O schimbati la Banca.
— Curios! facu Gavrilescu privind bancnota cu mare atentie. Azi-dimineata era buna. Si la tiganci le primeste. Am avut înca trei ca astea, si la tiganci le-a primit pe toate."
Mircea Eliade - La tiganci

In lumea fantastica imaginata de Eliade (care si-a platit taxele in Franta, dar asta e o alta poveste) personajul Gavrilescu, in urma unei "expeditii" extraordinare, face un salt in timp si realizeaza ca banii pe care ii folosise de dimineata nu ii mai erau de nici un folos dupa amiaza. Fara sa stie ca de fapt cele cateva ore din timpul lui, petrecute "la tiganci", reprezentasera mai bine de 12 ani pentru ceilalti. Omul e descumpanit, dar pune totul pe seama faptului ca este mai distrat din fire.

Oare cati dintre cei care au avut o proprietate imobiliara intr-o firma, la momentul cand au vandut-o si au trebuit sa plateasca impozit pe castigul realizat nu au simtit ca ceva nu e in regula? Ca de fapt castigul respectiv era un pic exagerat?

Sa detaliem cu ajutorul unui exemplu:
Firma X cumpara la 01.01.2004 un imobil cu suma de 100.000 RON. Pentru simplitate presupunem ca acest imobil a fost achizionat cu scop de investitie si nu a fost amortizat. La data de 31.12.2008 imobilul respectiv este vandut cu suma de 300.000 RON. Ignoram TVA-ul care ar trebui sa aiba un efect neutru asupra firmei noastre si presupunem ca nu a avut loc nici o reevaluare a bunului in aceasta perioada.

Ce se intampla din punct de vedere fiscal?

(a) Costul imobilului = 100.000
(b) Pretul de vanzare = 300.000
(c) Castigul realizat = 200.000
(d) Impozit 16% = 32.000

Toate bune si frumoase, dar principial vorbind, este corect? Da, e foarte corect sa platesti un impozit pe un castig de capital realizat din cresterea valorii acelui bun. Dar nu este deloc corect ca acea firma sa plateasca impozit pe cresterea valorii acelui bun datorata inflatiei.

Statistica publica ne spune ca pentru perioada ianuarie 2004 - decembrie 2008 indicele cumulat al preturilor de consum a fost de 139,49%. In consecinta, un calcul corect de impozit ar fi trebuit sa arate in felul urmator:

(a) Costul imobilului = 100.000
(a1)Costul actualizat = 139.490
(b) Pretul de vanzare = 300.000
(c) Castigul realizat = 160.510
(d) Impozit 16% = 25.682

De unde se vede foarte clar ca diferenta de 6.318 RON este un impozit pe inflatie pe care statul roman il percepe fara sa clipeasca, evitand sa ia in consideratie faptul ca diferenta intre pretul de vanzare si costul de achizitie nu reprezinta doar castig pur si reprezinta si efectul inflatiei. Lucru confirmat chiar de o institutie a statului (Statistica) de unde am obtinut indicele (real) din exemplul dat.

In orice tara cu o fiscalitate corect asezata, o astfel de anomalie nu exista. Dar noi, cei care l-am dat lumii pe Eliade translatam usor fantasticul in fiscalitate. Iar intreprinzatorul ramane cu enigma personajului amintit:

"Gavrilescu numara câteva monezi si i le întinse.
— Mi-ati dat numai cinci lei, spuse taxatorul aratându-i în palma.
— Da, pâna la Vama Postei.
— Nu importa pâna unde este, dar biletul costa zece lei. Pe ce lume traiti dumneavoastra? adauga taxatorul cu un glas sever.
— Traiesc la Bucuresti, spuse Gavrilescu ridicând cu mândrie privirile, si umblu cu tramvaiul de trei-patru ori pe zi, si fac asta de ani de zile, si întotdeauna am platit cinci lei.[...]
— Atunci coborâti la prima statie, îl întrerupse taxatorul.
— Mai bine platiti diferenta, îl sfatui cineva, ca pâna la Vama Postei aveti o bucata buna de mers."

TVA de Toamna

Motto:
"A trecut intai o boare
Pe deasupra viilor
Si-a furat de prin ponoare
Puful papadiilor"
George Toparceanu - Rapsodii de toamna

In urma cu mai bine de un an stateam de vorba cu un amic - "nu spui cine, persoana importanta" :) - despre noile (pe atunci)reglementari in domeniul TVA, mai exact in cea ce priveste tranzactiile imobiliare.
Marea noastra dilema era data de art. 127, alin (2) din Codul Fiscal, care ne spunea ca ar trebui aplicat TVA pe sumele obtinute din exploatarea bunurilor corporale sau necorporale in scopul obtinerii de venituri cu caracter de continuitate.

Am incercat sa mergem mai departe cu analiza si sa vedem cum am putea sa ne dam seama ce intelege legiuitorul prin "venituri cu caracter de continuitate". O chirie? Da, e clar, asta are caracter de continuitate. Dar inchirierea imobilelor este scutita de TVA, asa ca de grija asta am scapat.
Discutia ramanea deschisa doar pentru operatiunile de vanzare-cumparare a terenurilor construibile si a cladirilor noi. Din pacate, nici normele de aplicare a codului fiscal si nici un alt act normativ emis de vreo autoritate din tara asta nu ne lamurea cu sintagma "venituri cu caracter de continuitate".

Am incercat atunci sa ne uitam peste gard, la vecini, mai exact am deschis manualul britanic de "ACCA - Business Taxation" sa vedem cum se interpreteaza aceasta operatiune in "tarile cu apa calda". Si bineinteles ca am gasit acolo un raspuns.
Britanicii au stabilit cateva criterii ("badges of trade") pe care inspectorii fiscali le au in vedere atunci cand verifica o tranzactie, pentru a stabili daca avem de a face cu o fapta de comert (impozitata cu TVA si impozit pe profit) sau cu o vanzare accidentala a unui bun investitional saudin patrimoniul personal (impozitata doar cu venitul pe castigurile din investitii).

Care sunt aceste "semne ale comertului"?

- subiectul tranzactiei: spre exemplu daca eu cumpar un teren de 1,000 mp se poate preupune ca vreau sa imi construiesc acolo o casa, dar daca imi iau unul de 10,000 mp atunci s-ar putea ca eu sa vreau sa fac un mic complex rezidential si deci, o afacere.

- frecventa tranzactiilor: in masura in care eu fac numai o singura operatiune, accidental, nu inseamna ca fac o operatiune cu caracter comercial, daca fc mai multe, deja se ridica un semn de intrebare.

- efectuarea de lucrari suplimentare asupra bunului si marketingul acestuia: acestea constituie elemente clare ca avem de-a face cu o fapta de comert.

- urmarirea unui profit: atunci cand vorbim de vanzarea bunurilor din patrimoniul personal, operatiune fara caracter comercial, nu urmarim neaparat un profit. Imi vand de exemplu casa din Bucuresti pentru ca m-am hotarat sa locuiesc la tara si imi voi cumpara / inchiria alta acolo. Dar daca eu vand un imobil (eventual altul decat cel in care locuiesc) si tin neaparat sa obtin un anumit pret, asta e un semn ca vreau sa obtin un profit din operatiune, deci poate fi vazuta ca o fapta de comert.

- modul in care bunurile au fost dobandite / vandute: in masura in care de exemplu am obtinut un bun printr-o mostenire, vanzarea lui ulterioara nu poate fi vazuta ca o activitate comerciala.

- intentia celui care a facut tranzactia: acesta este ultimul criteriu la care se recurge si care conteaza doar in situatia in care nici unul din cele anterioare nu poate demonstra clar ca vorbim de o fapta de comert sau de o operatiune accidentala.

Asadar la britanici lucrurile sunt clare: inspectorul fiscala analizeaza tranzactia avand in vedere aceste criterii si daca, in baza estimarii sale profesionale, considera ca are de-a face cu o fapta de comert cere impozitarea tranzactiei ca pe o fapta de comert. Mai concret, la latidudinea inspectorului, daca una sau mai multe criterii sunt indeplinite, avem de-a face cu o fapta de comert.

In Romania anilor trecuti astfel de criterii nu au putut (sau nu s-a vrut a) fi reglementate. Toata lumea facea astfel de tranzactii (inclusiv cei care faceau legea) si nu era nici un interes ca acestia sa plateasca impozite.

Care ar fi fost tratamentul normal aplicabil in Romania? Dupa parerea mea foarte simplu: se publicau criteriile, sa le stie tot omul si se aplicau determinandu-se daca avem de-a face cu o fapta de comert.

(i)Daca da, atunci operatiunile de vanzare de proprietati imobiliare trebuiau supuse TVA-ului iar profitul razultat din vanzare trebuia supus cotei unice de 16%. De asemenea, orice TVA platit catre un furnizor pentru un bun sau serviciu care avea legatura cu proprietatea respectiva ar fi trebuit sa fie deductibil.
Procedural vorbind, toate aceste persoane ar fi trebuit sa fie inregistrate ca si persoane fizice autorizate.

(ii) Daca nu aveam de-a face cu fapte de comert, era vorba de o vanzare a bunurilor din patrimoniul personal, care se supunea impozitului pe venit intre 1% si 3% conform articolului 77.1.

In Romania capitalista autoritatile fiscale s-au complacut intr-un "dolce far niente" din acest punct de vedere, cam toata perioada efervescentei imobiliare. Romanii au vandut si au cumparat intr-o mare frenezie proprietati imobiliare, dormind linistiti la gandul ca au platit acel impozit (1%-3%) si ca totul este in regula.

Mai tarziu, o cotofana
Fara ocupatie
A adus o veste-n goana
Si-a facut senzatie

"Foamea de bani" de la bugetul de stat a facut autoritatile sa se trezeasca in aceasta toamna si sa solicite plata TVA pentru cei care au facut tranzactii imobiliare "cu caracter de continuitate". E un semn de normalitate, s-ar putea spune.
Interesante aici sunt insa 3 elemente:

- modul in care organele fiscale stabilesc criteriul "veniturilor cu caracter de continuitate": daca ai facut mai mult de 5 tranzactii intr-un an. De unde a aparut numarul magic 5? Cinci degete la o mana? De ce nu 3 (Sfanta Treime?) sau 7 (sapte zile saptamana)? Nu de alta, dar legislatia fiscala nu spune nimic...

- de ce pentru cei care "au calcat pe bec" se solicita doar plata TVA-ului si nu si a impozitului pe venit de 16% ca in cazul tuturor celorlalti comercianti?

- de ce nu se da posibilitatea deducerii TVA-ului platit la achizitia, constructia sau imbunatatirea proprietatilor imobiliare ce au facut obiectul tranzactiei?

Ca la noi la nimenea...

Trei petunii subtirele
Farmec dand regretelor
Stau de vorba intre ele
Ce ne facem fetelor?

Intrebari de genul asta primesc si o data cu venirea toamnei, de la prieteni, cunoscuti si necunoscuti. Ca sa evit sa mai povestesc acelasi lucru de multe ori am hotarat sa scriu postul acesta. Ce-as putea sa recomand: luptati pana la capat, mergeti in instanta, demonstrati ca legislatia nu a fost clara, cereti dreptul de deducere al eventualului TVA platit la achizitie / constructie / imbunatatire. Mai departe, scapa cine poate...

Inchei cu inca doua strofe din Toparceanu unde mi-am permis sa modific un singur cuvant din opera maestrului pentru a contextualiza.

Gaze, flori intarziate,
Muza mea satirica
V-a-nchinat cu drag la toate
Cate-o strofa lirica

Dar cand stiu c-o sa va-nghete
Taxa mizerabila
Ma cuprinde o tristete
Iremediabila...