Legislația fiscală între dorință și realitate - Episodul 1

Francezii au un mod interesant prin care definesc finalul vacanței de vară: termenul ”la rentrée” care înseamnă nu doar începerea școlilor ci startul unui nou sezon în toate domeniile. În zona fiscalității am simțit din plin acest rentrée al autorităților săptămâna trecută, cand oficiali ai Guvernului au aruncat în piață câteva fumigene numai bune de creat vâlvă în mass-media. Am primit solicitări din partea câtorva jurnaliști sa îmi dau cu părerea pe marginea ideilor respective, dar sincer, mi s-au părut copilării care nu merită bagate prea mult în seamă.

 

Așa ca mi-am propus să încep aici un mic roman-foileton, pe tema modificărilor fiscale care ar fi necesare în România, înainte de a număra piscinele din Pipera în Google Maps sau de a oferi unor pensionari de la bloc șansa să se înscrie din nou pe o lista cu informatori (ai ANAF-ului de data asta).

 

Așadar:

 

Ce măsuri fiscale încă așteaptă mediul de afaceri din România?

Unul dintre paradoxurile fiscalității noastre este că singura constantă a domeniului o reprezintă procesul de modificare continuă. Prevederile Codului Fiscal sunt ajustate, amendate, modificate și completate cu o rapiditate demnă de o cauză mai bună, atât de către Guvern cât și de Parlament. Iar procesul are loc necontenit, indiferent de culoarea politică a majorității conducătoare sau de starea economiei românești și mondiale.

Până la un punct este ceva normal, Codul Fiscal reglementează taxele și impozitele aplicabile într-o economie, un organism viu care evoluează (sau involuează) și se schimbă în continuu. Iar Codul Fiscal este în mod automat nevoit să se adapteze acestei realități. Din păcate însă, modificările ce au loc la noi sunt de cele mai multe ori facute în grabă, fără analize prealabile sau studii de impact și niciodată nu au la bază o viziune pe termen mediu sau lung.

Dar în acest articol nu mi-am propus să fac o analiză a procesului de modificare a fiscalității și nici a strategiei fiscale concepute de guvernanții nostri. Aceste lucruri au fost, sunt și vor mai fi discutate și analizate în materiale ample. Voi încerca să prezint în continuare câteva dintre ideile de modificări legislative care ar trebui luate în considerare atunci când se va dori cu adevărat o reformare a domeniului fiscal.

Astăzi: Cota unică de impozitare

Primul lucru de care are nevoie legislația fiscală românească este introducerea cotei unice de impozitare. Da, am spus bine, introducerea cotei unice. Ceea ce am avut începând din anul 2005 și până în prezent este un surogat, o falsă cotă unică, un organism modificat care ne-a fost vândut drept ceva extraordinar. După cum s-a văzut, sistemul acesta, așa schiop cum a fost implementat, a fost totuși unul dintre factorii care au generat creșterea economică puternică a țării noastre în perioada 2005-2008. Și care încă mai face un număr important de investitori să rămână în România.

Așadar, în primul rând ar trebui să procedăm la generalizarea sistemului de impozitare cu 16% la toate categoriile de venituri indiferent de sursa lor sau de modul în care sunt obținute. Acest lucru ar conduce la instaurarea mult doritului cadru general caracterizat de echitate fiscală, care ar incuraja contribuabilii să se concentreze pe dezvoltarea afacerilor mai degrabă decât pe găsirea de portițe și soluții alternative care să le minimizeze costurile fiscale.

Desigur ,asta înseamnă eliminarea tuturor facilităților și avantajelor fiscale oferite anumitor categorii de contribuabili, cum ar fi de exemplu, salariile angajaților care lucrează la producția de programe informatice. La prima vedere pare un lucru rău, dar dacă această măsură nu va fi singulară ci va fi însoțită și de altele ce vor fi expuse în episoadele următoare, efectul net asupra acestei categorii de contribuabili va fi unul pozitiv, conducând la un cost fiscal mai mic decât cel actual.

Eliminarea facilităților și generalizarea cotei de impozitare de 16% are la bază ideea că sistemul de cotă unică este în esența lui o facilitate fiscală care beneficiază egal tuturor jucătorilor din economie indiferent de domeniul în care activază, de forma în care își desfășoară activitatea sau de sursele de obținere a veniturilor.

Vom primi oare această șansă din partea celor care fac legile în România? Eu încă mai sper.