vineri, 26 octombrie 2012

Legislația fiscală între dorință și realitate - Episodul 5

Motto:
Munca l-a creat pe om dar nici prestarea de servicii n-a omorât pe nimeni


Așa cum probabil ați intuit din vorba de duh parafrazată mai sus, în episodul de săptămâna aceasta voi aborda tema fiscalității veniturilor obținute din muncă, mai exact mă voi concentra pe zona contribuțiilor sociale.

Este stiut faptul că actualul sistemul fiscal din România descurajează munca prestată în forma ei clasică, pe baza unui contract de muncă și remunerată prin salariu. Sunt favorizate sistemele alternative de prestări de servicii sub forma contractelor de cedare a drepturilor de autor, a persoanelor fizice autorizate (PFA) sau microîntreprinderilor. Și asta nu datorită impozitului pe venit ci din cauza sistemului complicat și foarte costisitor de contribuții sociale obligatorii (este de fapt cauza pentru care introducerea cotei unice nu a condus la o creștere exponențială a contractelor de muncă declarate oficial: a scazut într-adevăr nivelul impozitului, dar contribuțiile aferente au rămas mari).  

În momentul actual, pentru 1 leu plătit unui angajat ca și salariu net un angajator mai plătește la stat încă aproximativ 80 de bani ca și impozit și contribuții sociale (pentru pensii, pentru sănătate, pentru șomaj și altele de importanță mai mică). Dacă ne raportăm la alte țări europene dezvoltate, suma nu e totuși foarte mare, dar acolo operează niște plafonări care încurajează salariații să câștige mai mult și mai bine, astfel încât nivelul  general de fiscalizare al veniturilor lor salariale să scadă. La noi însă, acest sistem de plafonare este practic inexistent.

Pe de altă parte, în cazul unuia dintre sistemele alternative menționate mai sus, costul fiscal pentru 1 leu net este in jur de 30 de bani (+/- 10% în funcție de nivelul venitului).

Desigur, există o legislație anti-abuz care permite inspectorilor fiscali să reclasifice un sistem de PFA sau microîntreprindere în salariu, atunci când avem de-a face cu un caz de contract de muncă mascat, dar trebuie să menționăm că astfel de controale nu prea se fac de către autoritățile fiscale. De fapt eu n-am auzit niciodată de așa ceva.

Soluția pentru eliminearea acestei anomalii este în opinia mea una simplă și  relativ ușor de implementat: introducerea obligației de plată a tuturor contribuțiilor sociale pentru toate categoriile de venituri (salarii, onorarii PFA, venituri  microîntreprinderi, chiar dividende și câștiguri de capital aș adăuga, cu riscul de primi multe voturi negative :).
Aceasta ar trebui să fie însă însoțită în mod obligatoriu de o plafonare reală a tuturor contribuțiilor sociale la un nivel decent, cum ar fi de 3 ori salariul mediu pe economie. Spun reală, pentru că și în acest moment avem o plafonare a contribuției pentru pensii, la un nivel uriaș (5 salarii medii) și care în fapt operează doar pentru contribuția angajatului nu și a angajatorului. 

Implementarea unui astfel de sistem ar descuraja pe de o parte folosirea sistemelor de remunerare alternativă gen PFA și microîntreprinderie, dar prin plafonarea contribuțiilor la un nivel decent ar determina beneficiarii acestor venituri să opteze pentru un contract de muncă și nu pentru o altfel de structură de genul unei companii inregistrate într-o țară cu o fiscalitate mai prietenoasă sau un paradis fiscal. 

Lucrurile ar fi foarte simple și relativ ușor de implementat, dar din păcate inițiativele în această direcție au fost sufocate încă din faza de idee, înainte de a deveni proiect. Motivele nu le cunosc dar le bănuiesc și nu are rost să le detaliez aici.

În concluzie, până când cei care fac regulile nu se vor apleca asupra acestui domeniu cu atenție și nu vor dori cu adevărat o reformă, o bună parte dintre cei care produc valoare în țara asta vor continua să folosească aceste sisteme mutante care dau o aparență de corectitudine dar nu reprezintă o soluție modernă pentru o fiscalitate demnă de mileniul 3.

Așadar, după cum spunea un personaj celebru pe care l-am mai citat într-un articol mai vechi ”la muncă ortodocșilor!”
 

2 comentarii:

  1. Alexandru Stolz25 aprilie 2013, 19:16

    De acord. Vă invit să citiţi şi

    http://www.contributors.ro/administratie/la-bloc/

    RăspundețiȘtergere
  2. Comentez imediat după ce am lăsat un comentariu (primul) la:
    http://www.gabriel-sincu.com/2012/09/legislatia-fiscala-intre-dorinta-si.html
    Încep prin a-mi cere scuze pentru expresia "bate câmpii", însă voi continua în aceiași notă. PFA nu mai e de ceva vreme o afacere, inclusiv datorită scutirii de impozit. O metoda de ocolire care se potrivește la modelul outsourcing, este sa iei banii printr-un SRL din care iți iei ca salariu cât crezi de cuviință, iar restul treci la profit și îl scoți ca dividende la vreo ~29.5%, cu 10-15 % mai putin decât venit salarial.
    Despre taxele din alte tări, numai de bine. O sa dau exemplul Irlandei, considerat de unii paradis fiscal din cauza corporate tax de numai 12.5%. Ca salariat însă, e alta poveste. Angajatorul mai bagă un 10% PRSI, iar angajatul 10% USC, 4% PRSI și 20-41 % impozit. Dacă ai peste vreo 48.000 brut pe an, treci pe 41%. Asta înseamnă ca o creștere de 1000E a salariului brut, se traduce într-o creștere de numai ~480E în salariu net (si aici includ doar contributia angajatului, angajatorul mai da 111E direct la stat). Halal "plafonări care încurajează salariații să câștige mai mult și mai bine, astfel încât nivelul general de fiscalizare al veniturilor lor salariale să scadă". Din contra, exista plafonări pentru venituri mici, și functionează cel putin dubios. Sunt praguri în care se întâmplă ciudătenii, de exemplu dacă ai 10.000E/an, iei mai mult salariu net decât dacă ai 10.500E/an

    RăspundețiȘtergere