joi, 25 aprilie 2013

Moralitatea în sistemul fiscal românesc: obiectiv realist sau Fata Morgana?


Am citit de curând pe furiș din revista nevestei ;-) un articol scris de jurnalistul newyorkez James Surowiecki despre sistemul de impozitare din Grecia și problemele acestuia. Materialul (care în paranteză fie spus face referire și la noi ca parte a tripletei celor mai corupte state din Europa) este o analiză cinică, dar foarte bine documentată și argumentată, a comportamentului contribuabililor și autorităților din această țară, analiză din care se desprind cel puțin două idei interesante:
-        Fiscalitatea reprezintă un contract social care funcționează atâta vreme cât contribuabilul  are convingerea (i) că banii plătiți de el sunt folosiți de guvern în mod responsabil și (ii) că toți concetățenii săi sunt parte a acestui contract contribuind la finanțarea sistemului.  În momentul în care una dintre aceste două condiții nu mai este îndeplinită, apare din partea acestuia tendința firească de eludare a plății impozitelor, care va degenera într-un cerc vicios foarte greu de spart: reducerea sumelor plătite cu titlu de impozit va împinge autoritățile să crească impozitele, lucru care va genera o și mai mare tendință de eludare rezultând într-o nouă diminuare a încasărilor și tot așa.

-        Conformarea fiscală voluntară este o problemă culturală care pentru a fi îmbunătățită necesită un timp îndelungat și eforturi susținute. Fapt dovedit de studiile făcute pe a doua generație de imigranți americani care și-au arătat originile în funcție de gradul de conformare fiscală voluntară (cei de origine elenă fiind campioni la evaziune, cei provenind din familii de emigranți din Europa de nord primii la plata impozitelor).

Dar să revenim în spațiul carpato-danubiano-pontic: ridicând privirea din articolul lui Surowiecki ce vedem? O țară cu un sistem fiscal fragil care se schimbă după cum bate vântul, cu autorități ai căror reprezentanți se călăuzesc după principiul ”dar mie ce-mi iese?” și contribuabili care trag cu dinții de câștigul lor, încercând să dea cât mai puțin la stat.
S-ar putea oare schimba  acest lucru? Într-o serie de  articole publicate anul trecut (curioșii le pot citi aici: ep. 1, ep. 2, ep. 3, ep. 4, ep. 5, ep. 6) propuneam schimbări de natură tehnică prin care să încurajăm evoluția către o fiscalitate modernă. Acum realizez că reforma va trebui să înceapă la nivel educațional:  puterea politică ar trebui să schimbe abordarea și să nu mai servească doar unor grupuri de interese ci societății în ansamblu, iar plătitorii de impozite să valideze tacit contractul social de care vorbeam mai devreme, prin plata la timp a obligațiilor fiscale. În esență, este deci necesară introducerea moralității în sistemul fiscal românesc.

Pare într-adevăr o Fata Morgana, dar în opinia mea, fără un astfel de demers vom rămâne blocați pe termen nedefinit în mocirla balcanismului în care ne zbatem de ceva vreme (unii spun chiar că am făcut asta încă de la apariția țării noastre pe hartă, dar asta e o altă poveste).
Desigur, mă veți întreba cum ar fi posibil așa ceva într-o țară în care fiscul tratează contribuabilii ca fiind vinovați până când nu se dovedește contrariul și unde evaziunea fiscală doar pe zona de TVA este mai mare decât deficitul bugetului de stat pe un an de zile? Răspunsul este cel de mai sus: prin educație.

Olanda, țara cu unul dintre cele mai avansate (dar și cele mai dure) sisteme fiscale din lume, se mândrește cu conceptul de ”marketing fiscal”: autoritățile promovează contribuabililor beneficiile pe care le au ca urmare a plății la timp a obligațiilor fiscale și țin întotdeauna ușa deschisă în cazul în care aceștia au neclarități sau vor să ”negocieze” tratamentul fiscal al unei anumite tranzacții.
De ce nu s-ar face câte ceva în acest sens și la noi?
Inspectorii fiscali trebuie instruiți în a trece de la teoria formelor fără fond la analiza structurală a problemelor iar contribuabilii trebuie să înțeleagă că legile fiscale sunt făcute pentru toată lumea și să renunțe la replica devenită clasică ”și alții fac evaziune, de ce trebuie începută curățenia tocmai de la mine?”. Instanțele au de asemenea mare nevoie de școlarizare pe domeniul fiscal, astfel încât să poată rezolva mult mai rapid abuzurile (tot mai numeroase din păcate) ale autorităților fiscale.
Iar pentru ca acest lucru să reușească, educația în materie fiscală trebuie începută încă din școală. A mai fost o încercare timidă în urmă cu ceva ani (vă mai amintiți celebrele afișe cu ”S-o facem legal!” puse de ANAF în licee?) dar din păcate a eșuat lamentabil. Tinerii trebuie să înțeleagă rolul fiscalității și să vadă rezultate palpabile ale cheltuirii banilor strânși din impozite și taxe. Și poate, peste încă 20 de ani, vom putea spune că în materie fiscală suntem acolo unde ne-am dorit să fim.

Succese!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu