Să luăm așadar personajul din Karate Kid pe care cu siguranță că l-ați
văzut, cel mai probabil în traducerea liberă a Irinei Margareta Nistor! Vorbim de
Daniel Larussso, un puști pirpiriu și firav care îi supără pe ”răii cartierului”
și primește o corecție fizică memorabilă. Omul nostru merge la maestrul Miyagi,
care îl supune unui proces de antrenament lung, dureros și uneori umilitor (Vă
mai aduceți aminte când l-a pus să spele podeaua sălii de sport cu mișcarea ”cerc
spre stanga, cerc spre dreapta”? J).
Rezultatul: Daniel îl învinge în finala campionatului de arte marțiale pe șeful
bandei de golani în ciuda faptului că acesta face apel la practici murdare.
Erau vremurile când copiilor li se inocula ideea că orice reușită în
viață se bazează pe muncă și sacrificii, nu vine niciodată peste noapte.
Sărim peste câteva decenii și îl descoperim pe ecrane pe Captain
America: același gen de tocilar, poate chiar mai debil fizic decât cel
interpretat de Ralph Macchio, cu aceleași probleme. Doar că în cazul
personajului din mileniul 3 problema se rezolvă mult mai repede, fără transpirație
sau febră musculară: într-un proces medical de doar câteva minute, eroul nostru
capătă un fizic și niște calități cu adevărat extraordinare! Să ne mai mire
faptul că puștii de azi vor totul repede, fără bătaie de cap și fără nici un fel
de efort?
Bun, dar ce are asta de-a face cu fiscalitatea mă veți întreba? Păi
are, pentru că sistemul fiscal din România s-a născut după ’89 și se comportă
asemenea copiilor din generația Google: nu are nici un pic de răbdare și
încearcă să rezolve problemele cât mai rapid cu putință. Și asta nu de ieri de
azi, ci chiar de la începuturile sălbatice ale anilor ’90. Am văzut încercarea
de rezolvare a evaziunii fiscale prin taxarea scaunelor din cârciumă sau mai
recent prin re-înregistrarea majorității contribuabililor în scop de TVA, am
plătit impozitul minim și (culmea!) ne-a durut mai tare nebunia generată de eliminarea
lui, experimentăm TVA-ul la încasare dar reușim să sugrumăm firmele mici, am
avut scutire la plata impozitului pe profitul reinvestit pe care n-a îndrăznit
nimeni să o aplice! Avem o lege de impozitare a averilor ilicite total
inaplicabilă și înlesniri la plata obligațiilor fiscale de care beneficiază
doar cine trebuie… Și lista stângăciilor ar putea continua, cred că ar fi un
exercițiu interesant să încercăm într-o zi un inventar.
În plus, am avut în toți acești ani o sumedenie de alte idei care,
slavă Domnului, au rămas doar niște declarații de presă, cum ar fi impozitul pe
mijloacele fixe sau taxarea piscinelor!
Mai nou, ne trec pe la urechi zvonuri despre impozitul forfetar,
supraimpozitarea bugetarilor sau reducerea TVA la pâine, măsuri în urma cărora urmează
să curgă pe Dâmbovița lapte și miere. În opinia mea, sunt același gen de iluzii
care se vor spulbera ușor. Primele trei măsuri care trebuie luate ar fi reforma
administrației fiscale (am scris despre asta aici
și aici),
consolidarea cotei unice de impozitare (detalii aici)
și încurajarea muncii prin reducerea fiscalității salariilor (am explicat cum aici).
Nu pot să închei însă înainte de a vă spune că mă încearcă un optimism
moderat. Asta pentru că totuși, în ciuda discuțiilor despre fiscalitate care
animă spațiul public, guvernanții noștri nu ne-au servit nici o surpriză amară
în ultimele luni. Ceea ce mă face să sper că lucrurile vor porni în direcția
bună, guvernanții noștri măsoară de șapte ori înainte să taie o dată, iar la
Ministerul de Finanțe cineva pare că s-a apucat să facă ”cerc spre stânga, cerc
spre dreapta”.
Să fie un semn bun?
