miercuri, 30 aprilie 2014

Ce cadou ne-a adus Iepurasul si de ce e bine sa nu-l uitam prin iarba?

Sau de ce scutirea de la impozitare a profitului reinvestit trebuie luată în serios.

Experiența celor aproape 17 ani de când am de-a face zi de zi cu fenomenul fiscal m-a făcut să fiu circumspect de fiecare dată când autoritățile anunță cu surle și trâmbițe reduceri de taxe sau facilități fiscale. Drept pentru care iau actul normativ, analizez textul, citesc în amănunt, caut diavolul care se ascunde în detalii. Pentru că aproape de fiecare dată intenția bună se dovedește a fi un bumerang care se întoarce și lovește în moalele capului contribuabilul naiv care îndrăznește să își facă iluzii!

Am să amintesc aici doar două cazuri, unul în 2009 când ultima scutire de impozit a profitului reinvestit s-a dovedit a fi o bombă cu ceas de care nu s-a atins aproape nimeni: așa-zisa facilitate îți interzicea să amortizezi investiția pentru care beneficiai de scutire, iar în cazul în care după expirarea duratei de viață a investiției, decideai să distribui ca dividende profitul inițial reinvestit, ajungeai să plătești pe lângă impozit, dobânzi și penalități care depășeau lejer în valoare așa-zisa facilitate.

Al doilea exemplu, venit tot intr-un an electoral, are ca subiect TVA-ul la încasare (am scris despre el în detaliu aici), care a generat probleme mari anumitor contribuabili vreo doi ani de zile, până când la insistențele mediului de afaceri și ale consultanților a devenit opțional.

Acum, la puțină vreme după sărbătorile de Paști, guvernanții noștri ne-au făcut un cadou: o nouă reglementare privind scutirea de la plată a impozitului pe profitul reinvestit. L-am privit cu reticență, scanând paragrafele pentru a identifica ”viciile ascunse” cum spun avocatii, punându-l în paralel cu vechile reglementări și cautând punctul nevralgic. Cu surprindere am constatat insă că reglementarea e bine scrisă și poate fi de real folos celor care își doresc să o pună în aplicare.
Nu vreau să mă hazardez, aștept și publicarea normelor de aplicare (sper să apară până în toamnă când ar fi primul termen de plată al impozitului ce ar putea beneficia de facilitate), dar deocamdată reglementarea pare dătătoare de speranțe.

Cum ar trebui să funcționeze?

Dacă o firmă obține profit și decide să investească în echipamente tehnologice (pentru specialiști - cele din subgrupa 2.1 a catalogului de mijloace fixe), primește scutire de impozit pe suma investită, până la limita profitului contabil realizat în perioada fiscală respectivă.

Profitul astfel investit este blocat într-un cont de rezerve unde va ramâne cel puțin jumătate din durata de viață a echipamentului în care s-a investit (sau cel puțin 5 ani în cazul bunurilor cu durată de viață mai mare de 10 ani).

Pe această perioadă firma poate să amortizeze echipamentul (beneficiind de deductibilitatea fiscală a amortizării) ceea ce înseamnă că pe perioada investiției are la dispoziție o dublă deducere.

La momentul în care a trecut jumătate din durata de viață a bunului (sau după 5 ani ) asociații / acționarii pot decide distribuirea ca și dividend a profitului care a fost inițial reinvestit. La acel moment, sumele respective vor fi supuse impozitului pe profit, dar fără plata de dobânzi și penalități de întârziere. 

Așadar, în sfârșit o facilitate care are ”cap și coadă” și care pare să fie cu adevărat folositoare celor care vor într-adevăr să facă treabă. Și dacă mai amintim aici și alte lucruri bune apărute anul acesta precum facilitățile fiscale pentru holdinguri, posibilitatea reportării cheltuielilor de sponsorizare nedeductibile sau posibilitatea de a opta pentru TVA-ul la încasare, am putea să spunem că se mai întâmplă și lucruri bune în fiscalitatea românească.

Desigur, putem avea în vedere și reversul medaliei (care ne arată acciza crescută la combustibil sau ”taxa pe stâlp”), deci nu putem afirma că a început să curgă lapte și miere. Dar până una-alta iepurașul pare să ne fi adus un cadou frumos, dar care, atenție, expiră la finele anului 2016. Ar fi păcat să îl lăsăm pierdut prin iarbă!

Succes!

miercuri, 2 aprilie 2014

Între ”carpe diem” și grija zilei de mâine

Hipnotizați de goana nebună a caruselului vieții de zi cu zi și urmărind interesul pe termen scurt, cei mai mulți dintre noi părem a nu băga în seamă viitorul. Trecem prin viață asemenea unui biciclist cu privirea aplecată în jos, urmărindu-și picioarele apasând pe pedale sau cel mult roata din față care mușcă din drumul ce i se așterne înainte. Nu putem, nu vrem ori nu ne interesează să ridicăm capul și să privim în depărtare, spre destinația finală a călătoriei noastre.
Conștient sau nu, suntem sclavii timpului prezent, ai câștigului imediat, traind dupa lozinca lui Horatiu: ”Carpe diem, quam minimum credula postero”!
 
Din pacate, acest lucru este perfect aplicabil și în cazul comportamentului nostru de  a ne asigura financiar viitorul. Știm cu toții că în 20 de ani, când primii ”decreței” vor ieși la pensie sistemul de asigurări sociale de stat va avea o problemă uriașă. Dacă acum, când aceștia sunt în plină putere, deficitul bugetului de pensii este îngrijorător, nici nu are rost să ne gândim ce se va întâmpla atunci când piramida vârstelor se va așeza pe graficele statisticii publice cu vârful în jos!
Deși problema este bine știută, fiind analizată și întoarsă pe toate fețele, se pare că nimănui nu îi pasă prea mult: autoritățile încearcă doar să cârpească sacul pe unde găurile sunt mai mari, contribuabilii (sau potențialii contribuabili) la sistemul de pensii au ale priorități, angajatorii nu par prea interesați de problemă, iar companiile de asigurări în ciuda unor campanii uneori agresive a agenților de vânzări nu par să facă front comun în educarea publicului și în această direcție.
 
Exemplul cel mai la îndemână îl reprezintă contribuția la așa-numitul pilon III, cel al pensiilor facultative, care deși este reglementat, este prea puțin folosit.
 
Conform codului fiscal, fiecare angajat poate contribui anual cu echivalentul a 400 de euro la un astfel de plan de pensii, sumă care îi va fi dedusă din baza de calcul a impozitului. Asta înseamnă că de fapt, 16% din această sumă (i.e. echivalentul a 64 de euro) se acoperă din impozit, salariatul urmând să scoată din buzunar numai diferența de 336 de euro. Adică 28 de euro lunar, mai puțin decât echivalentul a 10 pachete de țigări...
 
Mai mult, conform reglementărilor în vigoare și angajatorul are posibilitatea să contribuie pentru fiecare angajat o sumă egală (i.e. echivalentul a 400 de euro) care va reprezenta o cheltuială deductibilă fiscal și care nu este supusă contribuțiilor sociale. În condițiile actuale, în care fiecare leu contează, un bonus net oferit salariatului fără niciun cost fiscal aferent, poate reprezenta un element de diferențiere pe piața muncii, chiar dacă sumele respective nu se vor vedea imediat în buzunarul beneficiarului.
 
Statul, la rândul său, iese din nou în câștig, chiar dacă nu imediat ci pe termen lung: orice venit viitor din pensie privată al unui cetățean va însemna un ajutor social mai puțin de acoperit din bugetul de stat.
 
Despre avantajele companiilor de asigurări care vor gestiona aceste sume pentru câțiva zeci de ani, nici nu este cazul să mai amintim.
 
Și totuși, care sunt cauzele pentru care sistemul nu funcționează? În opinia mea, fiecare dintre părțile implicate poartă o parte din vină, iar rezolvarea problemei nu poate veni decât în urma unei acțiuni comune. Dar să detaliem.
 
Contribuabilii, mânați (conștient sau inconștient) de dictonul ”carpe diem” preferă să se concentreze pe timpul prezent și să lase rezolvarea problemelor viitorului pentru momentul când acestea vor apărea. Această atitudine este cu atât mai des întâlnită cu cât persoana în cauză este mai tânără, câștigă mai puțin având alte priorități în viață (distracție, haine la modă, gadget-uri, etc.). Pe de altă parte însă, un număr mare de salariați nu au cunoștință de această posibilitate de economisire.
 
Angajatorii, pe lângă lipsa de informație care se aplică și în cazul lor, sunt de multe ori speriați de formalitățile și birocrația ce vin la pachet cu aceste contribuții. Din cunoștințele mele, (confirmate și cu experți în probleme de salarizare) acest lucru poate fi rezolvat relativ ușor cu un sistem informatic eficient de întocmire a statelor de salarii. Este nevoie doar de voință și de un informatician priceput.
 
Autoritățile, în tonul obișnuit, nu par deloc dispuse la a face concesii. Drept dovadă stă faptul că plafoanele de 400 + 400 euro sunt mult prea mici pentru a fi luate în serios. Considerând că un salariat și angajatorul său contribuie pe o perioadă de 40 de ani (o durată maximă a vieții active, în opinia mea) o sumă anuală de 800 de euro, asta inseamnă că la final se va strânge o sumă de 32.000 euro. La care adaugând câștigul acumulat dar ținând cont și de efectul inflației nu obținem o sumă foarte mare. Poate că o dublare a acestor plafoane ar duce la o creștere exponențială a contribuțiilor.
 
Fondurile de pensii, ar putea fi mult mai active în a populariza aceste produse și în a face educație financiară. M-aș aștepta la un lobby puternic din partea lor pentru introducerea unei materii de educație financiară în școli, chiar de la clasele primare. La reclame mai directe și mai puțin subtile în care să se explice exact despre ce e vorba. Și la presiuni asupra autorităților pentru majorarea plafoanelor deductibile, așa cum spuneam mai sus.
 
Nu în ultimul rand, poate ca pentru această stare de lucruri suntem vinovați și noi consultanții fiscali, care nu vorbim suficient de des și pe un ton răspicat pe tema contribuțiilor la pensii private și a avantajelor lor fiscale. Îmi fac mea culpa prin articolul de față și vă îndemn să ridicați privirea din pământ și să priviți spre viitor. Cel puțin pentru echivalentul a 400 de euro anual. :)
 
Succes!