miercuri, 2 aprilie 2014

Între ”carpe diem” și grija zilei de mâine

Hipnotizați de goana nebună a caruselului vieții de zi cu zi și urmărind interesul pe termen scurt, cei mai mulți dintre noi părem a nu băga în seamă viitorul. Trecem prin viață asemenea unui biciclist cu privirea aplecată în jos, urmărindu-și picioarele apasând pe pedale sau cel mult roata din față care mușcă din drumul ce i se așterne înainte. Nu putem, nu vrem ori nu ne interesează să ridicăm capul și să privim în depărtare, spre destinația finală a călătoriei noastre.
Conștient sau nu, suntem sclavii timpului prezent, ai câștigului imediat, traind dupa lozinca lui Horatiu: ”Carpe diem, quam minimum credula postero”!
 
Din pacate, acest lucru este perfect aplicabil și în cazul comportamentului nostru de  a ne asigura financiar viitorul. Știm cu toții că în 20 de ani, când primii ”decreței” vor ieși la pensie sistemul de asigurări sociale de stat va avea o problemă uriașă. Dacă acum, când aceștia sunt în plină putere, deficitul bugetului de pensii este îngrijorător, nici nu are rost să ne gândim ce se va întâmpla atunci când piramida vârstelor se va așeza pe graficele statisticii publice cu vârful în jos!
Deși problema este bine știută, fiind analizată și întoarsă pe toate fețele, se pare că nimănui nu îi pasă prea mult: autoritățile încearcă doar să cârpească sacul pe unde găurile sunt mai mari, contribuabilii (sau potențialii contribuabili) la sistemul de pensii au ale priorități, angajatorii nu par prea interesați de problemă, iar companiile de asigurări în ciuda unor campanii uneori agresive a agenților de vânzări nu par să facă front comun în educarea publicului și în această direcție.
 
Exemplul cel mai la îndemână îl reprezintă contribuția la așa-numitul pilon III, cel al pensiilor facultative, care deși este reglementat, este prea puțin folosit.
 
Conform codului fiscal, fiecare angajat poate contribui anual cu echivalentul a 400 de euro la un astfel de plan de pensii, sumă care îi va fi dedusă din baza de calcul a impozitului. Asta înseamnă că de fapt, 16% din această sumă (i.e. echivalentul a 64 de euro) se acoperă din impozit, salariatul urmând să scoată din buzunar numai diferența de 336 de euro. Adică 28 de euro lunar, mai puțin decât echivalentul a 10 pachete de țigări...
 
Mai mult, conform reglementărilor în vigoare și angajatorul are posibilitatea să contribuie pentru fiecare angajat o sumă egală (i.e. echivalentul a 400 de euro) care va reprezenta o cheltuială deductibilă fiscal și care nu este supusă contribuțiilor sociale. În condițiile actuale, în care fiecare leu contează, un bonus net oferit salariatului fără niciun cost fiscal aferent, poate reprezenta un element de diferențiere pe piața muncii, chiar dacă sumele respective nu se vor vedea imediat în buzunarul beneficiarului.
 
Statul, la rândul său, iese din nou în câștig, chiar dacă nu imediat ci pe termen lung: orice venit viitor din pensie privată al unui cetățean va însemna un ajutor social mai puțin de acoperit din bugetul de stat.
 
Despre avantajele companiilor de asigurări care vor gestiona aceste sume pentru câțiva zeci de ani, nici nu este cazul să mai amintim.
 
Și totuși, care sunt cauzele pentru care sistemul nu funcționează? În opinia mea, fiecare dintre părțile implicate poartă o parte din vină, iar rezolvarea problemei nu poate veni decât în urma unei acțiuni comune. Dar să detaliem.
 
Contribuabilii, mânați (conștient sau inconștient) de dictonul ”carpe diem” preferă să se concentreze pe timpul prezent și să lase rezolvarea problemelor viitorului pentru momentul când acestea vor apărea. Această atitudine este cu atât mai des întâlnită cu cât persoana în cauză este mai tânără, câștigă mai puțin având alte priorități în viață (distracție, haine la modă, gadget-uri, etc.). Pe de altă parte însă, un număr mare de salariați nu au cunoștință de această posibilitate de economisire.
 
Angajatorii, pe lângă lipsa de informație care se aplică și în cazul lor, sunt de multe ori speriați de formalitățile și birocrația ce vin la pachet cu aceste contribuții. Din cunoștințele mele, (confirmate și cu experți în probleme de salarizare) acest lucru poate fi rezolvat relativ ușor cu un sistem informatic eficient de întocmire a statelor de salarii. Este nevoie doar de voință și de un informatician priceput.
 
Autoritățile, în tonul obișnuit, nu par deloc dispuse la a face concesii. Drept dovadă stă faptul că plafoanele de 400 + 400 euro sunt mult prea mici pentru a fi luate în serios. Considerând că un salariat și angajatorul său contribuie pe o perioadă de 40 de ani (o durată maximă a vieții active, în opinia mea) o sumă anuală de 800 de euro, asta inseamnă că la final se va strânge o sumă de 32.000 euro. La care adaugând câștigul acumulat dar ținând cont și de efectul inflației nu obținem o sumă foarte mare. Poate că o dublare a acestor plafoane ar duce la o creștere exponențială a contribuțiilor.
 
Fondurile de pensii, ar putea fi mult mai active în a populariza aceste produse și în a face educație financiară. M-aș aștepta la un lobby puternic din partea lor pentru introducerea unei materii de educație financiară în școli, chiar de la clasele primare. La reclame mai directe și mai puțin subtile în care să se explice exact despre ce e vorba. Și la presiuni asupra autorităților pentru majorarea plafoanelor deductibile, așa cum spuneam mai sus.
 
Nu în ultimul rand, poate ca pentru această stare de lucruri suntem vinovați și noi consultanții fiscali, care nu vorbim suficient de des și pe un ton răspicat pe tema contribuțiilor la pensii private și a avantajelor lor fiscale. Îmi fac mea culpa prin articolul de față și vă îndemn să ridicați privirea din pământ și să priviți spre viitor. Cel puțin pentru echivalentul a 400 de euro anual. :)
 
Succes!
 

2 comentarii:

  1. Bună dimineața,
    Angajatorul cu plata impozitului sub forma de 3% din CAf ce deduce?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. In acest caz nu putem vorbi de deductibilitate, sistemul de microintreprindere nu functioneaza asa.

      Ștergere