Despre grija zilei de mâine: acum dintr-o altă perspectivă

Într-un articol anterior, scriam despre pensiile private și modul  în care fiecare dintre noi trebuie să se îngrijească de viitor, în contextul în care sistemul de pensii publice urmează mai devreme sau mai târziu să colapseze.
Ultimele evoluții pe scena politică ne aduc în atenție un alt subiect fierbinte, respectiv reducerea contribuției la asigurările sociale (pe scurt CAS) datorată de angajatori cu 5 puncte procentuale.

Discuțiile sunt interesante, problema este întoarsă pe toate fețele și opiniile care mai de care mai interesante și rezultatul final este cu siguranță greu de anticipat.
Am participat zilele trecute la o întâlnire cu reprezentanți ai patronatelor, ai sindicatelor și altor jucători din economie pe tema proiectului de lege care ar urma să introducă această reducere, iar opiniile și sugestiile pe care le-am auzit au fost  în cel mai pur stil caragialesc.
Spicuiesc din notițele luate pe furiș:

• Să se reducă CAS-ul cu 5% dar să se majoreze cu 1% contribuția pentru șomaj, sunt prea puțini bani disponibili acolo! (sau mai simplu spus: ”Să se revizuiască primesc! Dar să nu se schimbe nimica...”);
• Reducerea asta nu beneficiază decât firmelor străine, firmele românești nu vor câștiga mare lucru de pe urma ei! (traducere:  ”Noi oricum plătim salariile la negru sau la gri, -5% înmulțit cu zero, egal tot zero”);
• Multinaționalele vor face profituri pe care le vor transfera în străinătate! De ce Guvernul nu se gândește să facă altceva mai bun pentru economie? (mai exact spus ”Nouă ce ne iese la faza asta?”);
• De ce nu se împarte reducerea în mod egal între angajat și angajator? (ăsta ar putea fi un punct valabil...).

La finele discuției mi se confirmase (a câta oară?) de ce suntem pe ultimele locuri într-o Uniune Europeană în care am fost acceptați mai mult ca urmare a unei conjuncturi favorabile:  suntem călăuziți de interese egoiste, meschine și nu putem niciodată să luăm ce e mai bun din viață.

Da, e adevărat că această reducere nu reprezintă mare lucru, nici măcar pentru multinaționalele cu pricina. La un salariu mediu de 2.298 lei brut, reducerea de 5% înseamnă o economie de fix 114,9 lei pe lună. Este o sumă care la construirea unui buget de venituri și cheltuieli se pierde la rotunjiri.  Important este însă mesajul, anume că autoritățile vor să facă ceva pentru a reduce fiscalitatea muncii, una foarte ridicată, care acum încurajează trecerea către semilegalitate sau ilegalitate.  Dacă programul va putea fi susținut și continuat (deși privind cifrele la nivel macroeconomic, e greu de crezut) am putea întrevedea o rază de speranță.

Critici se pot aduce, bineînțeles, iar soluții alternative există cu siguranță (una dintre ele este detaliată de mine aici).  Putem acuza autoritățile că tolerează de ani de zile sistemele de remunerare a muncii sub formă de PFA, microîntreprinderi, contracte de drepturi de autor și altele asemenea, deși au la dispoziție legislația care să le permită să stopeze aceste abuzuri.  Sau că lasă în continuare portițe deschise pentru astfel de structuri aflate la limita legalității.
A fost o încercare de a porni o reformă în acest sens acum câțiva ani, din păcate a murit (sau a fost omorâtă) înainte de a se naște.
De asemenea, Consiliul Fiscal trage an de an semnale de alarmă cu privire la nivelul evaziunii fiscale, doar frauda de TVA fiind mai mare decât deficitul bugetului de stat. Toate guvernele își propun să rezolve problema dar eșuează lamentabil. Ne complacem în continuare în mediocritate și nimeni nu are curajul de a tăia răul de la rădăcină (sau nu vrea să o facă).

Până una-alta forțați de promisiunile făcute, politicienii vor forța adoptarea aceastei măsuri. Nu e cea mai grozavă, dar e un pas înainte.  Niciodată o reducere de taxe nu trebuie contestata sau privită cu  scepticism. Cota unică este cel mai bun exemplu.

Succes!