luni, 1 septembrie 2014

Amnistia Fiscala - Studiu de Caz - Episodul 3

A trecut vara, vacanța e pe sfârșite, încet-încet turăm motoarele pentru noul sezon, așa că pentru încălzire voi continua serialul început în săptămânile anterioare. Dacă ați ratat primele episoade anterioare, le puteți citi aici: Ep. 1, Ep 2.  Astăzi vom analiza măsurile de amnistie fiscală luate în România începând cu decembrie 1989 și până în prezent.

Imi veți spune că vorbesc pe lângă subiect, că în România nu a existat amnistie fiscală în ultimii 25 de ani. Dați-mi voie să vă contrazic!

Ordonanța Guvernului nr. 11/1996 prevedea următoarele:
”Art. 82. - La cererea temeinic justificată a debitorilor, Ministerul Finanţelor, consiliile locale şi ceilalţi ordonatori principali de credite care administrează impozite, taxe, contribuţii şi alte venituri bugetare pot acorda:
a) amânări şi eşalonări la plata impozitelor, taxelor şi a altor obligaţii bugetare;
b) scutiri şi reduceri de impozite şi taxe, în condiţiile legii;
c) amânări, eşalonări, scutiri sau reduceri de majorări de întârziere.”

Era o perioadă nebună când regulile se făceau pe genunchi, respectarea lor era mult mai aproximativă decât acum, iar Uniunea Europeană era departe. Cei care urmau să fie numiți mai apoi ”baroni locali” (sau predecesorii lor) tăiau și spânzurau într-o societate caracterizată de ruinele comunismului, germenii capitalismului sălbatic și de apucături fanariote. Câte dosare cu astfel de scutiri au fost aprobate pe sprânceană până la 1 ianuarie 2003 când actul normativ a fost abrogat? Cu siguranță că nu vom ști niciodată.

Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 68/1999 privind stimularea plății obligațiilor la bugetul de stat prevedea scutirea de majorări de întârziere pentru cei care își plăteau până la 31 august 1999 obligațiile fiscale restante la 30 aprilie 1999. Iar nivelul majorărilor de întârziere era atunci de 0,3% pe zi, adică 109,5% pe an!
Masura era o încercare disperată a autorităților de a recupera ceva din restanțele înregistrate la plata impozitelor. Din păcate însă efectul la bugetul de stat a fost nesemnificativ, bugetul rămânând în continuare deficitar. În plus, a creat o mare nemulțumire în rândul contribuabililor onești, care își plătiseră taxele la zi. Asta pentru că vorbim de perioada anilor '90, caracterizată de hiperinflație, în care prețurile creșteau efectiv de la o zi la alta. Iar valoarea unui leu la data de 31 august 1999 era cu mult mai mică decât a unui leu din 1994 (asumând că au existat contribuabili care aveau obligații restante la limita perioadei de prescripție de 5 ani). Imaginați-vă deci ce însemna să îți plătești impozitele cu 5 ani întârziere fără obligația plății majorărilor!
Din proprie experiență pot spune că imaginea organelor de control a fost afectată direct de această măsură. Lucram atunci ca inspector în cadrul unei direcții de control fiscal iar în momentul în care efectuam inspecții, contribuabilii făceau comentarii de genul ”nu vă mai chinuiți să calculați majorări de întârziere că mai dau ăstia o ordonanță și ne scapă de toate...”

Iar lucrurile aveau să stea chiar așa, la un an și câteva luni fiind aprobată Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 163/2000 care prevedea același tip de scutire de majorări de întârziere pentru cei care înregistrau datorii restante și le plăteau până la finele lunii octombire 2000.

A urmat apoi perioada de creștere economică și astfel de măsuri nu au mai fost necesare, la bugetul de stat se strângeau sume suficiente, banii pe piața financiară erau mulți și ieftini iar Ministerul Finanțelor se putea împrumuta ușor.

Scutirile revin însă pe tapet în anul 2009 când este aprobată Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 92 care oferă facilități pentru companiile afectate de criza economico-financiară. Regulile sunt dure și, foarte interesant, au un punct de reper retroactiv: data de 30 septembrie 2008. Cei care nu aveau restanțe la acea dată puteau beneficia de amânări la plata impozitelor restante în 2009.
De asemenea, în 2011, prin Ordonanța Guvernului nr. 30 statul acordă posibilitatea acordării de eșalonare la plata obligațiilor fiscale restante contribuabililor care îndeplinesc anumite condiții. În plus, aceștia beneficiază și de reduceri la plata majorărilor de întârziere aferente impozitelor, în condițiile în care respectă graficul de reeșalonare a plăților restante.

Și în prezent, în conformitate cu prevederile Codului de Procedură Fiscală (cap. IV al titlului VIII) sunt prevăzute o serie de înlesniri la plata obligațiilor fiscale restante. Acestea nu sunt foarte ușor de obținut, dar nici inaccesibile.

În final, vreau să vă supun atenției cea mai interesantă măsură cu caracter de amnistie fiscală luată în România dupa decembrie 1989, fiind introdusă prin Legea nr. 414/2002 privind impozitul pe profit: companiile care obțineau venituri din exportul de bunuri și servicii plăteau un impozit de 6% pentru partea din profitul obținut aferentă acestor venituri, atâta vreme cât veniturile respective erau încasate în valută, într-un cont bancar din România. Regula a funcționat în anul 2002 iar în anul 2003 cota de impozit a fost crescută la 12,5%.
Măsura s-a dorit a fi o amnistie fiscală mascată (recunoscută după mulți ani de ministrul de atunci al finanțelor, într-o emisiune TV), încurajându-o pe cei care aveau sume ascunse în conturi din străinătate să le aducă în România. Se puteau ”fabrica” practic contracte și emite facturi pentru servicii mai mult sau mai puțin fictive, către entități aflate în paradisuri fiscale, permițându-se astfel repatrierea unor sume de bani scoase din România prin mijloace neortodoxe.
Succesul a fost însă unul limitat, întrucât pe lângă impozitul pe profit de 6% beneficiarii ar fi trebuit să mai plătească și un impozit pe dividende de 10% (la acea vreme) ceea ce făcea costul fiscal destul de ridicat. Drept pentru care măsura nu prea a fost băgată în seamă de potențialii beneficiari.

Săptămâna următoare, voi reveni cu ultimul episod al seriei încercând să trag niște concluzii personale cu privire la acest subiect și la aplicabilitatea lui în România.

Pănă atunci, succes!


 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu